Dacă ești în căutarea unor remedii naturiste pentru tratamentul acneei, ai ajuns exact unde trebuie! Secretul pentru o piele curată poate fi ascuns în bucătărie, deși puține studii susțin acest lucru. Foarte mulți oameni se tratează însă cu geluri din plante sau ceaiuri pentru că i-a ajutat să elimine sau să controleze acneea.

Alternativele acestora pot fi anticoncepționalele, acidul salicilic, cremele cu retinol sau niaciamide, care s-au dovedit a fi cele mai eficiente în tratamentul acneei. Cu toate acestea, pot provoca efecte secundare precum iritația și uscarea pielii și pot fi scumpe.

În schimb, dacă ești o persoană cu o acnee ușoară și comedoane apărute sporadic, remediile pentru acasă pot fi tot ceea ce ai nevoie.

Ce este acneea?

Acneea este o afecțiune a pielii care apare atunci când foliculii de păr sunt înfundați cu ulei și celule moarte.

Acneea apare în adolescență când corpul începe să producă un hormon numit testosteron care ajută la dezvoltarea organismului atât la băieți cât și la fete.

Glandele sebacee manifestă o sensibilitate aparte la acțiunea hormonilor. Se crede că nivelurile crescute de testosteron determină aceste glande să genereze mai mult sebum decât este necesar pentru sănătatea pielii.

Aceasta este prima cauză a apariției acneei la pubertate, mai ales la băieți. La vârsta adultă, putem continua să fim afectați de acnee din cauze hormonale, din cauza bacteriilor sau a inflamațiilor.

Femeile sunt mai afectate de acnee la vârsta adultă decât bărbații. Acest lucru se datorează faptului că hormonii lor pendulează din cauza ciclurilor menstruale, a sarcinii sau a unor afecțiuni endocrine precum ovarele polichistice.

Remedii naturiste pentru tratamentul acneei

Ulei esențial de arbore de ceai

Arborele de ceai a fost folosit în produsele de înfrumusețare din cele mai vechi timpuri. Proprietățile sale medicinale includ atât capacitatea sa de a reduce inflamația, cât și acțiunea antimicrobiană. Această plantă poate inhiba dezvoltarea microorganismelor responsabile de apariția acneei pe piele, fără a provoca efecte secundare supărătoare. Așadar, poate elimina coșurile, punctele negre și punctele albe și poate afecta pozitiv nivelul de sebum din piele.

Cum se prepară?

Uleiul esențial de arbore de ceai se mixează cu gel de aloe vera și poate fi aplicat direct pe piele.

Ceaiul verde

Ceaiul verde s-a dovedit a fi un aliat eficient în reducerea producției de sebum. Principala sa caracteristică împotriva acneei este prezența polifenolilor și a antioxidanților, care elimină toxinele din piele, reduc inflamația și neutralizează bacteriile responsabile pentru aceste erupții. Un alt avantaj este faptul că nu usucă pielea.

Cum se prepară?

Pregătește o ceașcă de ceai verde, înmoaie un disc de bumbac în aceasta și aplică-l pe față. Lasă-l să se usuce și apoi clătește. Repetă acest ritual de îngrijire de 2-3 ori pe săptămână pentru rezultate optime.

Aloe vera

Aloe vera are unele proprietăți medicinale speciale care ajută la vindecarea pielii, a coșurilor și a cicatricilor cutanate. Mai mult, împiedică pigmentarea pielii cauzată de vindecarea cicatricilor acneice. Proprietățile sale astringente ajută la eliminarea excesului de sebum, prevenind astfel acneea.

Poate face pielea clară, hidratată și netedă.

Cum se prepară?

Este de ajuns să rupeți o frunză de aloe vera și să îi picurați gelul deasupra coșurilor sau cicatricilor acneice. Efectele sale se pot vedea imediat, cu un vârf în doar câteva ore. Repetă acest ritual de câte ori este necesar.

Mierea

Mierea are proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii care ajută nu numai la eliminarea excesului de sebum din piele, dar și la desfundarea porilor blocați.

Mierea conține cantități mici de peroxid de hidrogen, care îi conferă proprietăți de iluminare a tenului. Acest lucru poate fi util când te confrunți cu hiperpigmentări din cauza cicatricilor acneice.

Cum se prepară?

Poți face o mască dintr-o lingură de miere și un iaurt sau gelul dintr-o frunză de aloe vera. Aceste ingrediente sunt tolerate de toate tipurile de piele. Las-o să acționeze 15-20 de minute și repetă acest ritual de două ori pe săptămână.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *